Scurt istoric
Contractul de fideiusiune a apărut din preocuparea și necesitate creditorilor de a găsi mecanisme de garantare a executării de către debitor a obligațiilor asumate.
Putem aprecia că necesitatea instituirii unui mecanism de garantare a executării obligațiilor debitorului a apărut odată cu prima neexecutare din cadrul unui raport juridic.
Prima atestare a existenței unui contract de fideiusiune apare în Mesopotamia antică, unde s-a descoperit o tăbliță datând din cca. 2750 înaintea erei noastre în cuprinsul căreia apare situația unui agricultor care a intrat în armatele regelui și nu mai putea cultiva pământurile. În consecință, a încheiat o înțelegere cu un alt agricultor, care se angaja să cultive aceste pământuri în schimbul a jumătate din recoltă. Pentru a asigura că primul agricultor își va primi partea, un negustor local a garantat că cel de-al doilea agricultor își va respecta promisiunea.
În dreptul roman, fideiusiunea este reglementată în Instituțiile lui Iustinian, în cuprinsul cărora se arată că ”se întâmplă adesea ca atunci când cineva face o promisune, alte persoane care se numesc fideiusori sau garanți, să se oblige pentru el, așa cum se obișnuiește când creditorii vor să aibă o mai mare garanție că vor fi plătiți.”
În dreptul românesc regăsim instituția fideiusiunii în Codul Civil de la 1818 (Codul Caragea) reglementată în Capitolul XII, denumit „Pentru chezășie„ unde se prevede: ”Chezaș se zice cine către altul, pentru datoria sau obrazul altuia făgăduiește încredințare. Chezașul se zice acela pentru care chezașul de chezășie.”
Ulterior, contractul de fideiusiune a fost reglementat în Codul civil de la 1864, Titlul XIV denumit „Despre fidejusiune (cauțiune)„ în cuprinsul articolelor 1652 – 1684. În această reglementare legiuitorul a folosit atât termenul de fidejusiune, cât și cel de cauțiune. Potrivit art. 1652 „Celu ce garantează o obligațiunea, se leagă către creditoru de a îndeplini însuși obligațiunea pe care debitorul o îndeplinesce.„Până la abrogarea vechiului Cod civil, prin Legea nr. 71 din 03.06.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10.06.2011, această reglementare nu a suferit nicio modificare, cu excepția actualizării modului de exprimare.
În prezent, contractul de fideiusiune este reglementat la Titlului X „Garanții personale„ din Codul civil, în cuprinsul art. 2280 – 2320.
Noțiune
Prin garanții ale executării obligațiilor se înțelege „totalitatea mijloacelor juridice, adică a drepturilor și acțiunilor recunoscute direct de lege sau născute prin acordul de voință al părților raportului obligațional, prin a căror exercitare se asigură realizarea drepturilor de creanță„.
Mijloacele de garantare a executării obligațiilor pot fi:
i. generale și sunt recunoscute tuturor creditorilor; și
ii. speciale, de care beneficiază doar anumiți creditori, în virtutea legii sau a convenției părților.
Garanțiile generale ale executării obligației sunt acele mijloace juridice care permite oricărui creditor să urmărească bunurile debitorului în vederea realizării propriei creanțe (gaj general). Garanțiile speciale ale executării obligației sunt acele mijloace care conferă creditorului, suplimentar gajului general, anumite drepturi și privilegii în vederea realizării propriei creanțe.
Garanțiile speciale (specifice) ale executării obligației pot fi personale, reale sau privilegiile. Contractul de fideiusiune, alături de garanțiile autonome, reprezintă un mijloc specific și personal de garantare a executării obligațiilor. Contractul de fideiusiune este definit de legiuitor, în cuprinsul art. 2280 Cod civil, ca fiind „contractul prin care o parte, fideiusor, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligția debitorului dacă acesta din urmă nu o execută„.
De asemenea, în doctrină contractul de fideiusiune a fost definit ca fiind „contractul prin care o persoană numită fideiusor se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa.„